Un nou milestone PNRR atins: „Legea Interoperabilității” va fi promovată în procedură de urgență

15/03/2022

  • Legea reglementării schimbului de date între sistemele informatice garantează centrarea serviciilor publice în jurul cetățeanului, ca utilizator final
  • Mediul privat poate beneficia de acces la resursa datelor publice, în condițiile asigurării securității și confidențialității

Legea privind schimbul de date între sistemele informatice și crearea platformei naționale de interoperabilitate intră astăzi în dezbatere publică. Inițiativa reprezintă un pas concret prin care cetățenii vor beneficia de servicii publice digitale.

În urma colaborării dintre Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR), Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării (MCID) și Comisia pentru tehnologia informației și comunicațiilor din Camera Deputaților este îndeplinit un nou jalon important prevăzut în calendarul reformelor din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Tot în această săptămână, MCID și ADR au propus și Ordonanța de Urgență privind consolidarea capacității instituționale și administrative a celor doua instituții, necesară de asemenea implementării componentei „C7 – Transformare Digitală”, prevăzut de asemenea în PNRR.

Propunerea legislativă este generată de necesitatea unei infrastructuri digitale, coerente și integrate la nivelul administrației publice din România, care să ofere servicii digitale de calitate cetățenilor. Adresăm astfel una din principalele provocări la nivelul administrației, și anume realitatea că sistemele existente sunt în general fragmentate, fiind proiectate și dezvoltate izolat de către diferitele instituții ale statului”, a explicat Sabin Sărmaș, președintele Comisiei pentru tehnologia informației și comunicațiilor din Camera Deputaților și inițiatorul grupului de lucru „Law and Technology Lab”.

Dezvoltarea arhitecturii integrate a infrastructurii serviciilor digitale și cadrul legislativ atât de necesar reglementării schimbului de date între sistemele informatice garantează centrarea serviciilor publice în jurul cetățeanului ca utilizator final. Legea, care prevede și crearea platformei naționale de interoperabilitate, este aliniată cu prevederile Cadrului European de Interoperabilitate și va fi implementată prin norme tehnice pe care entitățile publice le vor aplica pentru migrarea și integrarea în structurile de date existente a tuturor datelor.

Marcel Boloș, ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării: „România trebuie să aibă curajul să facă acest pas ireversibil pentru implementarea transformărilor digitale. Odată creat cadrul legislativ cu sprijinul Parlamentului – și vreau să subliniez prompta mobilizare politică necesară implementării reformelor PNRR – Ministerul și Autoritatea pentru Digitalizarea României au responsabilitatea ca cei 1,8 miliarde de euro alocați digitalizării să fie investiți cu cea mai mare responsabilitate. Trebuie să înțelegem că digitalizarea României schimbă viața multor generații care vin după noi!

Mediul privat poate beneficia de acces la datele publice, în condițiile asigurării securității și confidențialității

Inițiativa legislativă publicată astăzi, 15 martie, în consultare publică urmărește de asemenea și promovarea interoperabilității dintre administrația publică centrală și cea locală, dar și facilitarea accesului instituțiilor private la datele deținute de instituții publice și viceversa, cu asigurarea securității și confidențialității schimburilor de date.

Legea conferă funcția de reglementare în domeniul implementării platformei de interoperabilitate Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării (MCID), iar funcția de monitorizare, control și evaluare aparține Autorității pentru Digitalizarea României (ADR).

Inițiativa legislativă de față creează practic premisele construcției ecosistemului digital și implicit a Cloud-ului Guvernamental”, a declarat președintele Autorității pentru Digitalizarea României, Dragoș-Cristian Vlad.

Legea identifică astfel un număr de registre de bază a datelor și desemnează ADR ca autoritate competentă pentru asigurarea schimbului de date și a interoperabilității, în calitate de unic administrator al platformei naționale de interoperabilitate.

Având în vedere impactul și anvergura pe care textul legislativ urmează să le aibă asupra societății românești în ansamblu, precum și corelarea nevoilor concrete și specifice ale actorilor naționali, ADR invită părțile interesate să transmită recomandările și sugestiile referitoare la propunere la adresa: interoperabilitate@adr.gov.ro, până la data de 30 martie 2022. Propunerea legislativă și expunerea de motive pot fi consultate la adresa https://www.adr.gov.ro/transparenta-decizionala/.