Raportul Digitalizării – activitatea ADR în trimestrul trei al acestui an

01/11/2021

Autoritatea pentru Digitalizarea României a publicat Raportul Digitalizării pentru trimestrul trei (Q3) al anului 2021. În această perioadă, ADR a continuat accelerarea transformării digitale a administrației publice.

Raportul Digitalizării Q3 2021 marchează primul deceniu de interacțiune online între cetățeni și stat. Am aniversat, împreună cu partenerii de la APERO, 10 ani de la lansarea platformei Ghișeul.ro, cel mai de succes livrabil digital al administrației publice din România. Evenimentul a fost cu atât mai important prin prisma datelor recente de utilizare: Ghișeul.ro a crescut în ultimele 9 luni cât în primii 9 ani. Până la 1 octombrie, în platformă au fost înregistrate 2,1 milioane de tranzacții și au fost colectate aproape 200 de milioane de euro”, a declarat Octavian Oprea, președintele ADR.

ADR a înregistrat deja rezultate concrete, ca urmare a pașilor făcuți în ultimele luni în direcția Politicii Publice adoptate de Executiv, pentru implementarea soluțiilor de e-guvernare la nivelul administrației publice din România. În al treilea trimestru al anului 2021, Autoritatea pentru Digitalizarea României:

  • a adăugat 10 noi tipuri de plăți în platforma Ghișeul.ro, înrolând prima universitate (Academia de Studii Economice), prima bibliotecă (Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” București) și primul furnizor de utilități (Compania Apa Nova);
  • a coordonat elaborarea Catalogului Național al Serviciilor Publice, publicând Raportul de Progres prin care au fost colectate, în etapa analizei cantitative, peste 1400 de servicii publice de la 382 de instituții și autorități;
  • a organizat o reuniune la cel mai înalt nivel între expertii în e-guvernare din România și Republica Moldova, în cadrul căreia au fost împărtășite bune practici pe tema digitalizării între instituțiile cu atribuții în sfera transformării digitale din cele două state;
  • a coordonat procesul de consultare publică pentru utilizarea inteligenței artificiale în România și a inițiat consultarea publică pentru AI Act, prima propunere legislativă din domeniul inteligenței artificiale elaborată la nivel european;
  • a contribuit la organizarea conferinței oficiale de lansare a proiectului RegInterMed, implementat în parteneriat cu Ministerul Sănătății, care vizează eficientizarea sistemului de sănătate prin dezvoltarea și consolidarea de soluții informatice ale depozitelor de date, dar și prin monitorizare, documentare și suport al procesului de luare a deciziilor medicale;
  • a participat la procesul de consultare publică lansat în cadrul proiectului HUB de servicii MMPS, un instrument de transparentizare și de actualizare a proiectului tehnic;

Pentru mai multe detalii referitoare la realizările noastre în al doilea trimestru al anului, vă invităm să consultați Raportul Digitalizării Q3 – 2021 disponibil la adresa:  https://bit.ly/RaportulDigitalizariiQ3ADR2021.