Autoritatea pentru Digitalizarea României a organizat, joi, 9 martie și vineri, 10 martie, atelierele de lucru din cadrul inițiativei Semantic Interoperability Community (SEMIC) Roadshow, proiect derulat de Comisia Europeană, prin Direcția Generală pentru Informatică (DIGIT). Atelierele au fost găzduite de Palatul Parlamentului, au fost coordonate de reprezentanții DIGIT conduși de Leontina Sandu, Head of the Interoperability Unit și au avut ca subiecte principale prezentarea perspectivelor europene asupra interoperabilității, precum și soluțiile de interoperabilitate dezvoltate la nivel european.
Atelierele de lucru au reprezentat o oportunitate pentru experții naționali din industria IT&C, din mediul privat, asociativ și academic, precum și din administrația românească de a discuta direct cu reprezentanții Comisiei Europene, în contextul schimbărilor preconizate atât la nivel european, prin Propunerea de Regulament Interoperable Europe Act, cât și la nivel național, prin implementarea Platformei Naționale de Interoperabilitate (PNI), prevăzută de Legea Interoperabilății 242/2022.
Totodată, reprezentanții administrației publice din România care au în administrare registre de bază au prezentat propriile activități și modele de organizare și au discutat pe marginea registrelor similare gestionate la nivelul Uniunii Europene și despre posibilitățile de interconectare ale acestora, în contextul dezvoltării catalogului serviciilor privind registrele de bază existent la nivelul comunității SEMIC.
Temele atelierelor au păstrat în vedere și contextul național specific, întrucât ADR este implicată în procesul de elaborare a Normelor de Referință pentru Realizarea Interoperabilității (NRRI), aferente Legii 242/2022 privind schimbul de date între sistemele informatice și crearea Platformei Naționale de Interoperabilitate.
În plus, participanții au purtat dezbateri consistente privind modalitățile de aplicare a altor regulamente, precum Data Governance Act, cu accent pe soluțiile dezvoltate la nivel european în vederea descentralizării spațiilor de date și automatizării schimbului dintre acestea.
Agenda a cuprins așadar două direcții de dezbatere, prima dedicată politicilor publice, în care reprezentanții Comisiei au prezentat cele mai importante inițiative care vor redesena și vor consolida modalitatea în care înțelegem interoperabilitatea serviciilor publice la nivel european, incluzând aici și întreaga componentă de monitorizare a interoperabilității în Statele Membre, în vreme ce a doua direcție a vizat soluțiile deja disponibile pentru a atinge această interoperabilitate a serviciilor publice.
Atelierele de lucru au reunit experții DIGIT din cadrul Unității de interoperabilitate, conduși de Leontina Sandu, precum și experți ai Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării, ai Ministerului Afacerilor Interne, ai Ministerului Justiției, ai Agenției Naționale de Administrare Fiscală, ai Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară, ai Oficiului Național Registrul Comerțului și ai Unității Executive pentru Finanțarea Învățământului, Cercetării, Dezvoltării și Inovării din cadrul Ministerului Educației, precum și alți reprezentanți ai sectorului public, ai mediului asociativ și academic și ai mediului privat.
Informații de context
SEMIC Roadshow Romania este o inițiativă a Comunității de interoperabilitate semantică (SEMIC), ce are drept misiune dezvoltarea soluțiilor și standardelor, pentru a ajuta administrațiile publice europene să realizeze interconectarea sistemelor și să faciliteze schimbul de date pentru a oferi cetățenilor și mediului de afaceri servicii publice transfrontalier și intersectorial.
Interoperabilitatea semantică se află în centrul preocupărilor SEMIC, mai ales în contextul înmulțirii proiectelor de digitalizare la nivelul Statelor Membre, care vizează automatizarea proceselor și implementarea progresivă a schimbului de date. Realizarea acesteia oferă posibilitatea dezvoltării unor servicii publice care depășesc granițele naționale și consolidează în acest fel Piața Unică Digitală.
Încă de la înființare, SEMIC a contribuit la simplificarea mediului în care țările UE fac schimb de date pentru furnizarea de servicii publice electronice, abordând problemele și barierele legate de interoperabilitatea semantică în UE.
Legea Interoperabilității, adoptată anul trecut de Parlamentul României la inițiativa deputatului Sabin Sărmaș, este un jalon important pentru a crea cadrul de cooperare necesar pentru a atinge obiectivele Decadei Digitale de la nivel european.