Anunț privind scoaterea la concurs a unui post de natură contractuală, pe durată determinată, în afara organigramei Autorităţii pentru Digitalizarea României, în cadrul proiectului „Cadru strategic pentru adoptarea și utilizarea de tehnologii inovative în administrația publică 2021-2027 – soluții pentru eficientizarea activității”, cod MySMIS 129878/cod SIPOCA 704”

21/07/2022

Autoritatea pentru Digitalizarea României organizează concurs în vederea încadrării pe perioadă determinată pentru ocuparea unui post de natură contractuală în afara organigramei Autorităţii pentru Digitalizarea României, de Expert comunicare, organizare evenimente și implementare, 4 ore/zi, cod ocupațional 243201 – specialist în relații publice, în cadrul proiectului: „Cadru strategic pentru adoptarea și utilizarea de tehnologii inovative în administrația publică 2021-2027 – soluții pentru eficientizarea activității”, cod MySMIS 129878/cod SIPOCA 704” în condiţiile următoarelor prevederi legale:

  • Legii nr.53/2003 – Codul Muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
  • Art. 16 alin. (5) din Legea-Cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare;
  • Hotărârii Guvernului nr. 325/2018 privind stabilirea condiţiilor de înfiinţare a posturilor în afara organigramei şi a criteriilor pe baza cărora se stabileşte procentul de majorare salarială pentru activitatea prestată în proiecte finanţate din fonduri europene nerambursabile;
  • Metodologiei de recrutare și selecție privind ocuparea posturilor și încadrarea personalului cu contract individual de muncă pe durată determinată, pe posturi în afara organigramei, nominalizat în echipele de proiecte finanțate din fonduri europene nerambursabile, aprobată prin Decizia președintelui Autorității pentru Digitalizarea României nr.540/2020, cu modificările și completările ulterioare,

Pot participa la concursul organizat în vederea ocupării posturilor mai sus menţionate numai persoanele care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii generale şi specifice:

Condiţii generale:

  • are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România;
  • cunoaște limba română, scris și vorbit;
  • are vârsta minima reglementată de prevederile legale;
  • are capacitate deplină de exercițiu;
  • are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
  • îndeplinește condițiile de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice, potrivit cerințelor postului pentru care urmează să fie selectat;
  • nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.

Condiții specifice:

Studii de specialitate: studii universitare de licență absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă

Experiență profesională:

  • minim 10 ani experiență profesională cu studii superioare probate prin prezentarea de documente doveditoare,
  • minim 5 ani experiență într-o funcție în echipa de management sau de implementare din cadrul unor proiecte cu finanțare europeană probată prin prezentarea de documente doveditoare,
  • experiență în urmărirea implementării și derulării contractelor de achiziții publice prin participarea în comisii de evaluare a ofertelor/comisii de recepție, probată prin prezentarea de documente doveditoare.

Competențe solicitate:

  • Cunoașterea procesului de utilizare a fondurilor europene testată în cadrul probei interviu;
  • Cunoașterea cadrului legal și instituțional național și al Uniunii Europene ( a regulamentelor și directivelor UE în domeniul de activitate) testată în cadrul probei interviu;
  • Capacitatea de a comunica eficient cu personalul ADR și cu cel al partenerului instituțional din proiect, cu alte instituții ale administrației centrale testată în cadrul probei interviu;
  • Deținerea la domiciliu a tuturor mijloacelor necesare îndeplinirii atribuțiilor care revin potrivit fișei postului ( echipamente IT, conexiune internet), prin declararea pe proprie răspundere.

Pentru înscrierea la procedura de selecție, candidații vor prezenta un dosar care va conține următoarele documente:

  • cerere de înscriere adresată conducerii Autorității pentru Digitalizarea României;
  • copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz;
  • copii ale diplomelor de studii, certificatelor şi altor documente care atestă efectuarea unor specializări şi perfecționări; 
  • documente care atestă vechimea în muncă și în specialitatea studiilor;
  • cazierul judiciar valabil, eliberat cu cel mult 6 luni anterior derulării procedurii de selecție;
  • adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării procedurii de selecție, de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate;
  • curriculum vitae, model Europass;
  • declarație pe proprie răspundere că dețin echipamente IT (până la achiziționarea acestora în cadrul proiectului) și conexiune la internet.

Candidații la concurs pot opta pentru transmiterea dosarului de selecție prin poștă, curier sau e-mail, cu obligativitatea ca, până la prima probă să se prezinte cu documentele în original pentru certificarea pentru conformitate cu originalul a documentelor depuse la dosar, de către secretarul comisiei de selecție, conform Metodologiei de recrutare și selecție privind ocuparea posturilor și încadrarea personalului cu contract individual de muncă pe durată determinată, pe posturi în afara organigramei, nominalizat în echipele de proiecte finanțate din fonduri europene nerambursabile, aprobată prin Decizia Președintelui Autorității pentru Digitalizarea României nr. 540/07.10.2020, modificată prin Decizia nr. 259/22.06.2021.

*** Atenție! Copiile actelor prevăzute mai sus se prezintă în copii legalizate sau însoțite de documentele originale, care se certifică pentru conformitatea cu originalul de către secretarul comisiei de selecție.

Concursul se va desfășura în data de 11.08.2022, proba interviu, începând cu ora 10.00, la sediul Autorității pentru Digitalizarea României din Bd. Libertății nr. 14, sector 5, București.

Etapele desfășurării concursului pentru ocuparea unui post contractual sunt după cum urmează:

  1. selecția dosarelor de înscriere;
  2. interviul.

Se pot prezenta la interviu numai candidații cărora le-au fost declarate admise dosarele la etapa precedentă.

Cererile de înscriere la concurs vor fi adresate președintelui ADR și, împreună cu celelalte documente solicitate pentru dosarul de concurs, se vor depune personal la Registratura ADR, urmând ca după înscriere candidatul să fie direcționat de la Registratură către secretarul comisiei de concurs aferent, la sediul din Bd. Libertății nr. 14 sector 5, București, începând cu data de 21.07.2022 până la data de 03.08.2022 în intervalul orar 08:30 – 17:00, cu excepția zilei de vineri, când programul de lucru al instituției este până la ora 14:30.

La concurs pot participa doar candidații care îndeplinesc condițiile legale, criteriile specifice de recrutare și al căror dosar de candidat este complet, corect întocmit și depus în termenul prevăzut în anunțul de concurs.

*** Atenție! După încheierea perioadei de depunere a dosarelor de recrutare,  nu se vor mai primi documente în vederea completării acestora, cu excepția situațiilor în care candidații au depus în termen declarația pe proprie răspundere cu privire la faptul că nu au antecedente penale, caz în care cazierul judiciar, în original, va fi depus cel târziu până la data probei interviului.

După încheierea perioadei de depunere a dosarelor, comisia de concurs va verifica corectitudinea întocmirii dosarelor candidaților, respectiv îndeplinirea de către aceștia a condițiilor de participare la concurs.

Comunicarea rezultatelor la selecția dosarelor se face prin mențiunea «admis» sau «respins», iar la proba interviu prin specificarea punctajului final al fiecărul candidat și a mențiunii «admis» sau «respins», la avizierul ADR, respectiv pe pagina de internet adr.gov.ro secțiunea «Transparență instituțională/Carieră», în termen de maximum 24 de ore de la data finalizării interviului, în termenele prevăzute în Calendarul de desfăşurare a concursului

După afișarea rezultatelor la fiecare din etapele concursului, respectiv selecția dosarelor și interviu, candidații nemulțumiți de rezultate pot depune contestație în termen de 24 de ore de la momentul afișării rezultatelor, la registratura Autorității pentru Digitalizarea României.

Comunicarea rezultatelor la contestațiile depuse se face prin afișare la sediul și pe pagina de internet a instituției, în termen de 24 de ore de la data finalizării acesteia.

În cadrul interviului, se testează cunoștințele teoretice necesare ocupării postului pentru care se organizează selecția, capacitatea de analiză și sinteză a candidaților, în concordanță cu nivelul și specificul postului pentru care se organizează concursul.

Interviul se realizează conform planului de interviu întocmit de comisia de concurs în ziua desfășurării acestei probe, pe baza criteriilor de evaluare.

Criteriile minime de evaluare pentru stabilirea interviului sunt:

  1. abilități și cunoștințe impuse de funcție;
  2. capacitatea de analiză și sinteză;
  3. motivația candidatului;
  4. comportamentul în situațiile de criză;
  5. inițiativă și creativitate.

Pentru interviu punctajul maxim este de 100 de puncte.

Sunt declarați admiși la interviu candidații care au obținut minim 70 de puncte. Se consideră admis la concursul pentru ocuparea postului vacant candidatul care obține punctajul cel mai mare dintre candidații care au concurat pentru același post, cu condiția ca aceștia să fi obținut punctajul minim necesar, conform celor menționate mai sus.

Candidații declarați admiși la procedura de selecție pentru ocuparea pe perioadă determinată a unui post, corespunzător unei funcții contractuale înființate în afara organigramei Autorității pentru Digitalizarea României, în vederea desfășurării de activități în cadrul proiectelor finanțate din fonduri europene nerambursabile, sunt obligați să se prezinte la post în termen de maximum 10 zile de la data afișării rezultatului final. Prin excepție, în urma formulării unei cereri scrise și temeinic motivate, candidatul declarat «admis» poate solicita, în termen de 3 zile de la comunicarea rezultatelor finale, un termen ulterior de prezentare la post, care nu poate fi mai mare de 10 zile de la expirarea termenului inițial.

Contractele de muncă se încheie pe perioadă determinată cu respectarea prevederilor Legii nr 53/2003 – Codul Muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Programul de lucru este de 4 ore/zi (part time).

Informații suplimentare privind condițiile de participare și documentele necesare se pot obține la telefon 0374 541 179, d-na Daniela Bogdan, în zilele lucrătoare, astfel: Luni-Joi, între orele 8:30-17:00, Vineri, între orele 8:30-14:30 sau prin intermediul adresei de e-mailresurse.umane@adr.gov.ro.

Anexe:

  • Anexa 1: Atribuții
  • Anexa 2: Bibliografie și Tematică
  • Anexa 3: Cerere privind înscrierea la concurs
  • Anexa 4: Declarație pe propria răspundere
  • Anexa 5: Calendar