Anunţ privind organizarea unei întâlniri de dezbatere publică

16/11/2022

UPDATE!

Având în vedere numărul mare de participanți anunțați pentru dezbaterea publică pentru Proiectul de Lege privind securitatea și apărarea cibernetică a României, Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării (MCID) anunță modificarea locului de desfășurare a acesteia, astfel:

Dezbaterea publică pentru Proiectul de Lege privind securitatea și apărarea cibernetică a României va avea loc în data de 18.11.2022, ora 13, la Universitatea Politehnica din București (UPB), Splaiul Independenței nr. 313, Clădirea Rectorat, etajul 2, Sala Senatului.

Pentru acces în campusul Universității NU este nevoie să achitați taxa de acces, menționați că participați la dezbaterea publică organizată de MCID.

Pentru cei care nu pot veni la UPB, dar sunt interesați să participe la dezbatere, punem la dispoziție o conexiune prin Zoom, cu următoarele detalii de conectare:

Join Zoom Meeting

https://us02web.zoom.us/j/84352201022?pwd=SGtGNnA2cHJvYjJMQVJDc3NFeDFhUT09

Meeting ID: 843 5220 1022

Passcode: 441418

Anunțul inițial:

Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării invită pe toți cei interesați la întâlnirea de dezbatere publică privind următorul proiect de act normativ: Proiect de Lege privind securitatea și apărarea cibernetică a României.

Evenimentul are loc în data de 18.11.2022, ora 13, în sala 301, aflată la sediul Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării, Strada Mendeleev nr. 21-25, sector 1, București, în intervalul orar 13-15.

Pentru cei care nu pot veni la sediul Ministerului, dar sunt interesați să participe la dezbatere, punem la dispoziție o conexiune prin Zoom, cu următoarele detalii de conectare:

Join Zoom Meeting

https://us02web.zoom.us/j/84352201022?pwd=SGtGNnA2cHJvYjJMQVJDc3NFeDFhUT09

Meeting ID: 843 5220 1022

Passcode: 441418

Prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), România și-a asumat implementarea măsurii „Asigurarea securității cibernetice a entităților publice și private care dețin infrastructuri cu valențe critice” (Componenta 7 – Transformare digitală – Reforma 3). În jalonul 151, indicatorul de implementare prevede „Dispoziție legală care indică intrarea în vigoare a Legii privind apărarea și securitatea cibernetică a României”. Conform negocierilor și angajamentelor rezultate prin PNRR, Legea privind apărarea și securitatea cibernetică a României trebuie să stabilească cadrul juridic și instituțional pentru organizarea și desfășurarea activităților din domeniul securității cibernetice și al apărării cibernetice, mecanismele de cooperare și răspunsurile instituțiilor în domeniile în cauză.

Întâlnirea de dezbatere publică va include următoarea agendă:

□ Prezentarea succintă a motivației și a proiectului de act normativ supus dezbaterii publice

□ Prezentarea verbală de către cetățenii interesați a propunerilor privind modificarea proiectului de act normativ supus dezbaterii publice

□ Închiderea întâlnirii (prezentarea etapelor următoare în procesul de adoptare, cu menționarea termenelor aferente)

Persoanele interesate să prezinte verbal propunerea lor în cadrul dezbaterii publice vor avea la dispoziţie 5 minute pentru prezentare.

Aceste persoane sunt rugate să se înregistreze online la adresa de e-mail consultare@research.gov.ro  

La dezbaterea publică sunt invitați să participe, în limita locurilor disponibile în sală, toţi cei interesați: persoane fizice și juridice, organizații ale societății civile, societăți comerciale, reprezentanți ai instituțiilor publice interesate, ai presei etc.

Documentația aferentă proiectului de act normativ include Proiectul de lege și Expunerea de motive care pot fi consultate la:

https://www.research.gov.ro/ro/articol/1029/transparenta-decizionala

De asemenea, proiectul de act normativ se poate obține în copie, pe bază de cerere depusă la registratură/biroul de relații cu publicul al instituției din Strada Mendeleev nr. 21-25, sector 1, București, în intervalul orar 8-16.30.

Menționăm faptul că propuneri, sugestii, opinii cu valoare de recomandare privind proiectul de act normativ supus procedurii de transparență decizională se mai pot depune până la data de 18.11.2022, ora 12:

  • la adresa de e-mail consultare@research.gov.ro
  • la sediul instituției, la registratură Strada Mendeleev nr. 21-25, sector 1, București, 8-16.30.

Materialele transmise vor purta mențiunea „Propuneri privind  Proiect de Lege privind securitatea și apărarea cibernetică a României’.

Propunerile, sugestiile, opiniile cu valoare de recomandare vor fi publicate pe pagina de internet la https://www.research.gov.ro/ro/articol/1029/transparenta-decizionala  

Nepreluarea recomandărilor formulate și înaintate în scris va fi justificată în scris.

Pentru informații suplimentare vă stăm la dispoziţie la telefon: 021 303 33 01 interior 241, e-mail: consultare@research.gov.ro,  persoană de contact: Mădălina Dumitrescu.