ADR și UTCN au organizat cea de-a doua rundă de consultări publice în cadrul demersului de elaborare a primei strategii naționale de inteligență artificială

20/05/2022

Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR) și Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN) au organizat vineri, 20 mai 2022, la Cluj-Napoca, o nouă rundă de consultări publice privind obiectivele și principalele direcții de acțiune ce vizează elaborarea primei strategii naționale de inteligență artificială (AI), ca parte a proiectului „Cadru Strategic pentru adoptarea și utilizarea de tehnologii inovative în administrația publică”.

Această rundă de consultări a fost dedicată mediului de afaceri și mediului academic și de cercetare. În cadrul evenimentului au fost dezbătute măsurile prevăzute în strategia AI pentru companii și mediul academic și de cercetare. Reprezentanții ADR și UTCN au expus prevederile Regulamentului în domeniul AI, care acum sunt în proces de elaborare la nivelul Uniunii Europene, precum și impactul acestora asupra mediului de business și academic.

„Inteligența Artificială are capacitatea de a revoluționa întregul ecosistem digital și economic. Folosind soluții bazate pe AI, vom putea beneficia de servicii publice mai eficiente, de cercetări care să genereze idei inovative, de produse mai ieftine și mai durabile”, a declarat Dragoș Vlad, președintele ADR.

La eveniment au fost prezenți reprezentați ai mediului de afaceri – dezvoltatori şi utilizatori de soluţii AI, ai mediului academic – Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi Iaşi, Universitatea de Vest din Timișoara, Universitatea Transilvania din Braşov, Universitatea de Medicină şi Farmacie Cluj-Napoca, Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, precum şi reprezentați ai centrelor de inovare digitală.

„Astăzi a avut loc cea de-a doua sesiune de dezbateri pe marginea Cadrului Strategic de Inteligență Artificială al României, alături de reprezentanți ai mediului privat și academic interesați de direcțiile de evoluție a domeniului și de viziunea autorităților române de reglementare în sector. Ciclul de evenimente va continua, pentru asigurarea unei abordări strategice naționale unitare în acest domeniu cheie al implementării de tehnologii inovative în economie și societate”, a precizat Alina Pârâială, coordonator Proiecte și Programe în cadrul ADR.

Evenimentul este parte a unui proces mult mai amplu ce se derulează în cadrul proiectului Cadru Strategic pentru adoptarea și utilizarea de tehnologii inovative în administrația publică 2021 – 2027 – soluții pentru eficientizarea activității”, cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020.