Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR) anunță lansarea, în cadrul portalului ”Futurium”, a platformei online prin care Comisia Europeană deschide dialogul cu toate părțile interesate în privința viitorului portofel european pentru identitatea digitală – EUDI Wallet.
Portofelul european pentru identitate digitală va permite utilizatorului (persoană fizică sau juridică) să folosească date de identitate, credențiale și atribute legate de identitatea sa, în scopul autentificării online și offline. Acesta urmează a fi eliberat de statele membre pe baza unor standarde tehnice comune și va putea fi folosit de toți cei 450 de milioane de cetățeni ai UE.
Pentru a se asigura că EUDI Wallet devine operabil într-un timp cât mai scurt, Comisia lucrează împreună cu statele membre la implementarea unui set de instrumente al viitorului sistem, în paralel cu procesul legislativ care are loc în Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene. Acest set de instrumente urmează să fie publicat în luna septembrie a acestui an, iar toate contribuțiile stakeholderilor vor putea fi centralizate prin intermediul portalului Futurium.
Platforma online a fost lansată la finalul lunii februarie și va rămâne deschisă pentru comentarii pe toată perioada negocierilor legislative și a dezvoltării setului de instrumente, pentru a asigura un portofel european pentru identitatea digitală cât mai practic pentru toți cetățenii Uniunii Europene.
ADR îndeamnă companiile și entitațile private impactate de prevederile regulamentului să solicite înregistrarea pe platformă la adresa: https://futurium.ec.europa.eu/en/digital-identity.
Propunerea de modificare a Regulamentului European 910/2014 (eIDAS) stabilește cadrul pentru Identitatea Electronică Europeană și va impune emiterea unui „portofel european pentru identitatea digitală” – EUDI Wallet.
Conform proiectului, statele membre au obligativitatea de a notifica, în termen de 12 luni de la intrarea în vigoare a Regulamentului, cel puțin un sistem de identificare electronică.
Totodată, prezenta propunere extinde lista actuală e-IDAS cuprinzând serviciile electronice de încredere cu trei noi servicii de încredere calificate: furnizarea de servicii de arhivare electronică, registre electronice și gestionarea dispozitivelor de creare a semnăturilor și a sigiliilor electronice la distanță.
Documentul referitor la Arhitectura si Cadrul de referință ale portofelului (Architecture and Reference Framework) a fost adoptat de grupul de experți eIDAS pe 22 februarie 2022, ulterior fiind publicat pe portalul Futurium al Comisiei Europene, pentru eventuale propuneri de amendare.