ADR a organizat Conferința de închidere a proiectului „Sistem integrat de management pentru o societate informațională performantă (SIMSIP),” cod mySMIS 116172 – cod SIPOCA 391

23/09/2022

Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR), alături de Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC), în calitate de beneficiari, implementează proiectul Sistem integrat de management pentru o societate informațională performantă – SIMSIP” cod SIPOCA 391, cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014 – 2020.

Scopul proiectului este creșterea capacității administrative a ADR și DNSC pentru susținerea reformelor instituționale, prin implementarea unui sistem unitar de management al calității și performanței, precum și a unui sistem care să cuprindă proceduri și mecanisme pentru coordonare și consultare cu factorii interesați privind implementarea, monitorizarea și evaluarea politicilor și strategiilor pentru care ADR este responsabil, în coordonare cu sistematizarea fondului activ al legislației ce are incidență și impact asupra investițiilor în dezvoltarea rețelelor de acces la NGN (internet broadband de nouă generație).

ADR și DNSC sunt structuri interdependente în contextul digitalizării. ADR beneficiază acum de implementarea standardelor ISO – cadru comun de autoevaluare instituțională. Fără o fundamentare reală și fără pregătirea la nivel instituțional a procedurilor, nu am fi putut parcurge etapele necesare de management organizațional. Acum beneficiem de instrumente de diagnostic pentru evaluarea și îmbunătățirea proceselor de bază, iar procedurile oferă predictibilitate – atât în cadrul instituțional, cât și în relația cu cetățenii. Românii își doresc predictibilitate în relația cu instituțiile publice, iar implementarea standardelor facilitează evaluarea reală, concretă a situației și aduce plus valoare în activitate, dacă standardizarea activității instituționale este aplicată și interpretată corect și coerent”, a declarat Dragoș Cristian Vlad, președintele ADR.

Proiectul a avut ca punct de plecare problemele reale ale celor două instituții – ADR și DNSC – cum ar fi nevoia de actualizare a procedurilor de lucru, în conformitate cu modificările regulamentelor interne și cu cele mai înalte standarde în domeniu. Proiectul “Sistem integrat de management pentru o societate informațională performantă” constituie un pas obligatoriu pentru creșterea și evaluarea performanței instituționale”, a afirmat în cadrul evenimentului vicepreședintele ADR Dragoș Tohănean.

Rezultatele finale obținute în urma implementării proiectului sunt:

  • CAF implementat la nivelul celor două instituții.
  • Standardul ISO 9001:2015 implementat la nivelul celor două instituții.
  • Instrumentul de management al performanței BSC implementat la nivelul celor două instituții.
  • Sistem integrat de monitorizare și evaluare implementat în cadrul ADR (SIME).
  • Fondul activ al legislației cu incidență și impact asupra investițiilor operatorilor privați în dezvoltarea rețelelor de acces la internet broadband de nouă generație (NGN) sistematizat.
  • Capacitate crescută a personalului din cadrul celor două instituții în utilizarea și gestionarea eficientă a instrumentelor de management al calității și perforrmanței.
  • Capacitate crescută a personalului din cadrul ADR implicat în implementarea, monitorizarea și evaluarea politicilor și strategiilor elaborate de către instituție.

Valoarea totală a proiectului este de 7.761.335,66 lei din care 6.129.802,77 lei reprezintă contribuția nerambursabilă FSE, iar 1.168.983,60 lei reprezintă contribuție proprie a beneficiarului.

Perioada de implementare a proiectului este 10 mai 2018 – 10 noiembrie 2022.

Informațiile suplimentare cu privire la acest proiect sunt disponibile aici :https://www.adr.gov.ro/sistem-integrat-de-management-pentru-o-societate-informationala-performanta-simsip-cod-sipoca-391-smis-2014-116172/