Search
Close this search box.

Lansarea Programului Digital Europe – noi oportunități de finanțare pentru economia digitală și companiile IT din România

14/06/2021

Comisia Europeană continuă eforturile de  furnizare a unor instrumente eficiente care să sprijine statele UE, cetățenii și companiile din spațiul european în procesul de tranziție digitală.

Astfel, în perioada 1-2 iunie, în cadrul conferinței Leading the Digital Decade 2021, a fost lansat Programul Europa Digitală (DIGITAL), axat pe facilitarea și orientarea tehnologiilor digitale către companii, cetățeni și administrații publice.

Prin acest program, vom putea genera beneficii concrete pentru consolidarea economiei digitale a României și pentru transformarea digitală a companiilor. 122 milioane de euro sunt alocați pentru acțiuni de educație specializată și competențe digitale avansate în domenii cheie: date și inteligență artificială, calcul de înaltă performanță și quantum computing. De programele de studiu vor putea beneficia toți cetățenii Uniunii, inclusiv tinerii și experții IT din România. Astfel, vom contribui la crearea de noi locuri de muncă specializate, cu venituri foarte bune. De asemenea, avem disponibile 35 de milioane de euro, bani prevăzuți în programul Europa Digitală pe o durată de 7 ani, pentru tranziția digitală a mediului privat. Fondurile vor fi putea fi utilizate pentru transformarea digitală de întreprinderile mici și mijlocii românești care vor fi sprijinte de centrele de inovare digitală. Autoritatea pentru Digitalizarea României a coordonat procedura de evaluare a acestor centre la nivel național și le sprijină în continuare pentru a fi selectate ca parte a rețelei European Digital Innovation Hubs”, a spus Octavian Oprea, președintele Autorității pentru Digitalizarea României.

Publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene la 11 mai 2021 (data la care s-a dat startul procesului de implementare), DIGITAL este primul program inclus în bugetul multi-anual al Uniunii Europene (2021-2027) dedicat în exclusivitate accelerării digitalizării.  

Programul face parte dintre cele două priorități  importante  ale Comisiei – Europa mai ecologică și mai digitală – și are ca principal obiectiv autonomia tehnologică, astfel încât Europa să nu mai fie dependentă de sisteme și soluții provenite din alte continente.

Cu un buget global planificat de 7,5 miliarde EUR, acest program își propune să accelereze redresarea economică și să modeleze transformarea digitală a societății și economiei europene, aducând beneficii tuturor, dar în special întreprinderilor mici și mijlocii.

Inițiativele finanțate prin DIGITAL Europe se vor axa pe domenii cheie:

  • inteligența artificială;
  • securitatea cibernetică;
  • calculul de înaltă performanță (HPC);
  • competențe digitale;
  • asigurarea unei utilizări largi a tehnologiilor digitale în întreaga economie, inclusiv prin intermediul rețelei de centre de inovare digitală (EDIH).

Programul Europa Digitală nu va aborda aceste provocări în mod izolat, ci va completa finanțarea disponibilă prin alte programe ale UE.

Informații actualizate privind lansarea apelurilor și evoluția implementării programului pot fi găsite accesând linkul: https://ec.europa.eu/info/funding-tenders/opportunities/portal/screen/how-to-participate/how-to-participate/1