Peste 400 de persoane au răspuns la apelul Autorității pentru Digitalizarea României în vederea înscrierii în Consiliul Național pentru Transformare Digitală.
Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR) a lansat miercuri, 6 mai 2020, apelul de înscriere în Consiliul Național pentru Transformare Digitală (CNTD), organul consultativ al ADR, a cărui misiune este de a asigura colaborarea cu actorii interesați din domeniul tehnologiei informației și societății informaționale. Până în acest moment peste 400 de persoane și-au exprimat intenția de a se înscrie în CNTD.
ADR îi invită în continuare pe toți cei interesați să completeze formularul disponibil la următoarea adresă: https://bit.ly/formularCNTD, în vederea unei colaborări strânse cu mediul privat și societatea civilă. În urmă înscrierii, vom comunica tuturor celor interesați temele și obiectivele principale ale Autorității pentru Digitalizarea României, care vor fi abordate în grupurile de lucru ale CNTD și care vor sta la baza constituirii Consiliului. Data limită este 20 mai 2020. * Autoritatea pentru Digitalizarea României este structură cu personalitate juridică în cadrul aparatului de lucru al Guvernului și în coordonarea prim-ministrului, având rolul de a realiza și coordona implementarea strategiilor și a politicilor publice în domeniul transformării digitale și societății informationale. ADR a fost înființată prin Hotararea de Guvern nr. 89/2020. Compartimentul Comunicare Publică,Autoritatea pentru Digitalizarea României.