Autoritatea pentru Digitalizarea României organizează concurs de recrutare pentru ocuparea următoarelor funcții publice de execuție vacante:
– 1 post consilier clasa I, grad profesional superior, normă întreagă de 8h/zi, 40h/săptămână, durată nedeterminată în cadrul Biroului resurse umane – Serviciul juridic și resurse umane;
– nu există probă suplimentară;
– proba scrisă va avea loc în data de 25.07.2022, ora 10:00 la sediul instituției din București, Bd. Libertății nr. 14 – Sector 5.
Condițiile generale de participare:
a) are cetăţenia română şi domiciliul în România;
b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
c) are vârsta de minimum 18 ani împliniţi;
d) are capacitate deplină de exerciţiu;
e) este apt din punct de vedere medical şi psihologic să exercite o funcţie publică. Atestarea stării de sănătate se face pe bază de examen medical de specialitate, de către medicul de familie, respectiv pe bază de evaluare psihologică organizată prin intermediul unităţilor specializate acreditate în condiţiile legii;
f) îndeplineşte condiţiile de studii şi vechime în specialitate prevăzute de lege pentru ocuparea funcţiei publice;
g) îndeplineşte condiţiile specifice, conform fişei postului, pentru ocuparea funcţiei publice;
h) nu a fost condamnată pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului sau contra autorităţii, infracţiuni de corupţie sau de serviciu, infracţiuni care împiedică înfăptuirea justiţiei, infracţiuni de fals ori a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei publice, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea, amnistia post-condamnatorie sau dezincriminarea faptei;
i) nu le-a fost interzis dreptul de a ocupa o funcţie publică sau de a exercita profesia ori activitatea în executarea căreia a săvârşit fapta, prin hotărâre judecătorească definitivă, în condiţiile legii;
j) nu a fost destituită dintr-o funcţie publică sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 3 ani;
k) nu a fost lucrător al Securităţii sau colaborator al acesteia, în condiţiile prevăzute de legislaţia specifică.
Condiții specifice de participare:
- Consilier, clasa I, grad profesional superior – 1 post – Biroul resurse umane – Serviciul juridic și resurse umane:
– studii universitare de licență absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă;
– vechimea în specialitatea studiilor: minimum 7 ani.
Dosarul de concurs va cuprinde în mod obligatoriu:
a)formularul de înscriere;
b)curriculum vitae, modelul comun european;
c)copia actului de identitate;
d)copii ale diplomelor de studii, certificatelor şi altor documente care atestă efectuarea unor specializări şi perfecţionări;
e)copia carnetului de muncă şi a adeverinţei eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă şi în specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea postului/funcţiei sau pentru exercitarea profesiei;
f)copia adeverinţei care atestă starea de sănătate corespunzătoare, eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului;
g)cazierul judiciar;
h)declaraţia pe propria răspundere, prin completarea rubricii corespunzătoare din formularul de înscriere, sau adeverinţa care să ateste lipsa calităţii de lucrător al Securităţii sau colaborator al acesteia, în condiţiile prevăzute de legislaţia specifică.
- Copiile de pe actele prevăzute la punctele c) – f) se prezintă în copii legalizate sau însoţite de documentele originale, care se certifică pentru conformitatea cu originalul de către secretarul comisiei de concurs;
- Documentul prevăzut la punctul g) poate fi înlocuit cu o declaraţie pe propria răspundere. În acest caz, candidatul declarat admis la selecţia dosarelor şi care nu a solicitat expres la înscrierea la concurs preluarea informaţiilor direct de la autoritatea sau instituţia publică competentă are obligaţia de a completa dosarul de concurs cu originalul documentului pe tot parcursul desfăşurării concursului, dar nu mai târziu de data şi ora organizării interviului, sub sancţiunea neemiterii actului administrativ de numire. În situaţia în care candidatul solicită expres la înscrierea la concurs preluarea informaţiilor direct de la autoritatea sau instituţia publică competentă, extrasul de pe cazierul judiciar se solicită potrivit legii şi procedurii aprobate la nivel instituţional.
- Formularul de înscriere prevăzut la lit. a) se pune la dispoziţie candidaţilor de către autoritatea sau instituţia publică organizatoare a concursului din oficiu, prin publicare pe pagina de internet a acesteia în format deschis, editabil, în cadrul secţiunii dedicate publicităţii concursului, precum şi la sediu, prin secretarul comisiei de concurs, în format letric.
Dosarele de înscriere la concurs se depun la sediul Autorității pentru Digitalizarea României, din București Bd. Libertății nr. 14, sector 5, în perioada 23.06.2022 – 12.07.2022, inclusiv, în intervalul L – J: 08.30. – 17.00, V: 08.30 – 14.30
*** Relaţii suplimentare se pot obţine de la doamna Carmen – Monica Bratu, consilier superior – Biroul resurse umane din Bd. Libertății nr. 14, sector 5, București, telefon: 0374.541.187 și e-mail resurse.umane@adr.gov.ro.